Tânăra din Sibiu care a murit la doar o săptămână de la naștere suferea de „furia laptelui”, o infecție rară la nivelul sânului.
Femeia de 32 de ani a născut în urmă cu o săptămână la o clinică privată, supravegheată de moaşă. Totul a decurs normal, dar peste câteva zile tânăra mamă a ajuns la spitalul din Sibiu. Aici, medicii observă că femeia are o inflamaţie la nivelul sânilor şi o sfătuiesc să înceapă tratamentul cu antibiotic.
Aceasta a refuzat, însă, să urmeze tratamentul medicamentos deoarece dorea să alăpteze în continuare, notează Observator.
O zi mai târziu, ea ajungea în stare gravă la Spitalul Județean.
„I s-a prescris o reţetă cu antibiotic cu indicaţii de reevaluare dacă i se schimbă starea de sănătate. Pacienta s-a prezentat din nou la Spitalul Judeţean Sibiu, la aproximativ 24 de ore în stare extrem de gravă, cu fenomene clinice de şoc toxicoseptic şi insufucenţă multiuplă de organe. 00.39 Pe cursul nopţii evoluţia a fost nefavorabilă, a făcut trei stopuri cardio respiratorii şi din păcate, a fost declarat decesul”, a declarat Cristina Balau, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Sibiu.
Potrivit specialiștilor „furia laptelui”, numită și „angorjarea sânilor” se produce, de regulă, în prima săptămână după naștere. În astfel de situații se poate ajunge la înfundarea sau blocarea canalelor de lapte și implicit la formarea unor noduli la nivelul sânului, care pot provoca infecții sau la mastită.
O proaspătă mamă din Sibiu a decedat la 7 zile după ce a născut. Aceasta fusese diagnosticată cu ceea ce medicii numesc „febra laptelui”, după ce fusese internată în incinta spitalului din oraș. Medicii au eliberat-o și i-au prescris antibiotic, dar tânăra ar fi refuzat să ia tratamentul, aşa că a revenit în camera de gardă după doar 24 de ore, dar din păcate era prea târziu. Cu toate astea nimeni nu ştie încă ce a ucis-o pe femeie, iar conducerea spitalului a demarat o anchetă.
Tânăra în vârstă de 32 de ani născuse la o clinică privată în urmă cu 7 zile, sub supravegherea unei moaște. Deși nașterea a decurs normal, după doar câteva zile femeia a fost internată la spitalul din Sibiu, iar medicii au constatat că aceasta avea o inflamaţie la nivelul sânilor şi i-au prescris un tratament cu antibiotic. Odată ajunsă acasă, tânăra ar fi refuzat însă să ia tratamentul deoarece își dorea să îşi alăpteze noul născut în continuare. După doar 24 de ore, aceasta a revenit la spital, unde a fost trimisă direct pe masa de operaţie.